Definiția cu ID-ul 1328880:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Multa paucis (lat. „Mult în puține cuvinte”) – Expresia se potrivește chiar limbii latine care, prin conciziunea și claritatea ei, are darul de a exprima mult în puține vorbe. De aceea se și recurge atît de des la maximele latinești care spun... maximum în minimum de cuvinte. Multa paucis se întrebuințează ca o laudă, ca un certificat de merit pentru scriitorii conciși, pentru oratorii cumpătați. Mai servește și ca avertisment la adresa celor ce lungesc vorba în mod inutil. Expresia poate fi și inversată, pentru cei care au păcatul să debiteze o sumedenie de vorbe spre a exprima puține lucruri sau idei – și atunci se spune: pauca multis.